Dezvoltare Profesională

Programul eTwinning nu este doar o simplă platformă de comunicare între cadrele didactice din toată Europa. Mai întâi de toate este un loc unde se întâlnește profesionalismul, creativitatea, dorința de a depăși limitele și desigur un loc unde sunt concentrate cele mai bune practici educaționale.

Acest program este o posibilitate de creștere profesională pentru orice profesor, la doar un click distanță.

Cadrele didactice au posibilitatea să muncească cot la cot cu colegii săi din alte țări europene, să facă schimb de idei și materiale, să preia tehnici creative și inovative de predare a cursurilor școlare. Astfel, transformând o lecție, într-un proces interesant și eficient de învățare pentru elevi.

În același timp, cadrele didactice care sunt parte a programului eTwining, uneori au parte de seminare de instruire și sesiuni de schimb de experiență cu colegii săi din toată Europa.

Pe parcursul timpului, proiectele realizate prin intermediul programului eTwinning au demonstrat adevărata valoarea pedagogică a parteneriatelor școlare europene bazate pe utilizarea noilor tehnologii.

În acest program, Universitatea Tehnică a Moldovei are calitatea de Birou Național de Suport eTwinning  Moldova, iar eTwinnig este comunitatea online a școlilor din Europa, la care participă și profesorii din Republica Moldova.

Contactează-ne

Pentru mai multe detalii sau ca să iei legătura cu echipa eTwinning, transmite-ne un mesaj!