Colaborarea Biroului Național eTwinning Plus Moldova cu Direcțiile Regionale în Educație
Biroului Național eTwinning Plus Moldova a informat peste 110 inspectori şcolari şi metodişti pentru disciplina limba străină și română despre Oportunitățile eTwinning și School Education Gateway, Recunoaștere și Certificare eTwinning, Abordarea transdisciplinară – un model de integrare curriculară prin proiecte eTwinning. Prezentările fost incluse pe agenda reuniunilor metodice republicane, ediția 2020, desfășurate online pe Google meet, la data de 10 și 12 august 2020.
eTwinning este o abordare pedagogică modernă în care profesorii organizează procesul de predare-învățare online poziționând elevul în centrul demersului educativ: – el este un actor activ în învățare, – el comunică, interacționează și creează produse în colaborare cu alți elevi din Europa, făcând uz de instrumente TIC, pentru dezvoltarea și formarea de competențe lingvistice, sociolingvistice, pragmatice culturale, pluriculturale, dar și digitale, civice și multe alte competențe asociate cu diverse discipline școlare. eTwinning este spațiul de experimentare și utilizare a celor mai noi tendințe, strategii didactice și metode în predarea-învățarea unii limbi străine așa ca: CLIL (studiul de conținuturi la o disciplină prin intermediul unei limbi străine, dar și maternă), învățarea în bază de proiect, învățarea prin colaborare, problematizarea, învățarea prin cercetare și investigare, învățarea prin intermediul tehnologiei și cea combinată, învățarea prin colaborare, ș.a. care permit dezvoltarea creativității, abilităților mintale, de gândire critică, de comunicare și colaborare la elev. eTwinning este soluția perfectă de studiere a unei limbi străine într-un mediu online sigur, contextualizat și integrat curricular.
Aderând la platforma eTwinning profesorii obțin acces gratuit și la cursurile de formare oferite de programul eTwinning, precum și de renumite instituții de formare online în masă din Europa așa ca European Schoolnet Academy și School Education Gateway Academy: ateliere de lucru, evenimente de învățare, discuții cu experții, conferințe, seminare pe teren și online, webinare, cursuri online gratuite la teme și noutăți din domeniul pedagogiei, probleme actuale cu care se confruntă umanitatea.









