Sesiune de informare axată pe inițiativa ”eTwinning în formarea inițială a cadrelor didactice”
O sesiune de informare privind inițiativa ”eTwinning în formarea inițială a cadrelor didactice” a fost inclusă în agenda Seminarului Științifico-Metodic, organizat online de Universitatea de Stat din Tiraspol, la data de 16 ianuarie 2021. Peste 90 de cadrele didactice și studenții, viitori profesori, au fost informați despre programul eTwinning și principalele abordări pe care le promovează, colaborarea pedagogică online, utilizarea TIC în sală de clasă, dezvoltarea competențelor secolului XXI la elevi, învățarea limbilor străine, incluziunea școlară și diversitatea culturală. De asemenea, au aflat despre cum se implementează un proiect educațional eTwinning, aducandu-se drept model proiectule eTwinning CRISTALe și Periodicty in our life, nominalizate cu Certificat Național de Calitate și Certificat European de Calitate.
Studenții au fost instruiți cum să se înscrie pe platforma eTwinning în calitate de viitoare cadre didactice, în vederea inițierii colaborărilor cu alți studenți din universitățile pedagogice din Europa și dezvoltării proiectelor educaționale.
Inițiativa privind includerea eTwinning în activitățile de formare inițială a cadrelor didactice este promovată la nivel național și internațional drept exemplu cu un impact pozitiv semnificativ asupra învământului.
![]()
![]()




