eTwinning – un spațiu de învățare și colaborare
![]()
Nina Babcineţchii
Învăţătoare de clasele primare, grad didactic I
IP Liceul Teoretic ,,Mihai Eminescu” or. Floreşti
,,Dacă le predai elevilor de azi așa cum ai făcut-o ieri, le furi ziua de mâine.” John Dewey
Trăim într-o lume a noilor tehnologii și într-o perioadă când a fi învășător nu înseamnă doar să înveți elevul să poată calcula, citi și scrie, e mai mult, e o continuă descoperire a schimbărilor, a noilor tehnici și platforme de învățare. În acest sens, platforma eTwinning este o sursă de învățare și dezvoltare continuă.
Sunt eTwinner din toamna anului 2016. Aici m-am regăsit ca și specialist în domeniu, dar și ca o personalitate curioasă de noi practici de dezvoltare.
Ce reprezintă pentru mine eTwinning? Este o oportunitate de formare profesională, un schimb de experiențe profesionale, un context de exersare a colaborării cu profesorii din alte țări și a bunelor practici din alte sisteme educaționale, o deschidere spre îmbogățirea culturală și spirituală, o experiență memorabilă de învățare de oferit elevilor, un mod de a implementa liber, creativ curriculumul național.
Implicarea mea în proiectele eTwinning mi-a permis să dezvolt metode noi de învățare la ore, aplicând instrumentele web 2.0 și oferindu-le învățăceilor libertate în acțiune și creativitate. Sunt conștientă că noile tehnologii sunt parte intrinsecă din învățarea continuă a fiecăruia, iar platforma eTwinning oferă profesorilor modele de studiere, ca și ei la rândul lor să învețe generații de elevi.
De fiecare dată când mă implic într-un proiect, îmi focusez atenția la compatibilitatea intereselor de cunoaștere și la nevoile educaționale ale elevilor mei. Corelez conținuturile curriculare cu activitățile și sarcinile de învățare propuse în proiect.
Colaborarea de succes cu primii și cei mai fideli parteneri am demonstrat-o în următoarele proiecte: AVAP; Mamă, tu ești primăvara!; Localitatea mea natală; Sărbătorim împreună; În lumea poveștilor – pentru care am primit Certificate Naționale și Europene de Calitate.
Proiectul ,,Sărbătorim împreună”, dedicat aniversării anului cultural european, a contribuit la identificarea și promovarea valorilor naționale și europene. Lumea poveștilor a fost mai accesibilă și mai motivațională prin combinarea literaturii, desenului și muzicii în cadrul proiectului ,,În lumea poveștilor”. Iar prin intermediul proiectului ,,Localitatea mea natală” elevii au descoperit personalitățile marcante, monumentele istorice și naturale ale localității noastre.
În aceste proiecte elevii și-au format și dezvoltat abilități de comunicare, de prezentare și digitale. O inovație pentru ei a fost descoperirea și utilizarea corectă a instrumentelor online, care le-au solicitat multă atenție și cercetare. Produsele create în baza acestor instrumente le-am împărtășit cu partenerii de proiect. Totodată le-au oferit și oportunitatea de a descoperi că pot accesa platforma eTwinning in siguranță, că pot să comunice și să coopereze cu colegi din școlile partenere la distanță. Am legat prietenii, dar şi colaborări frumoase pe viitor. Am demonstrat că, prin colaborare cu alte şcoli, putem realiza activităţi deosebite la nivel local, dar şi internaţional.
Prin intermediul acestor proiecte, liceul în care activez a obţinut vizibilitate internaţională. În fiecare an, în cadrul Campaniei de toamnă ,,Săptămânile eTwinning” împreună cu colegii eTwinneri din instituție organizăm și desfășurăm activități la nivel de clasă, cât și colaborând cu elevi din diferite clase. Asemenea activități organizăm și cu ocazia sărbătoririi Zilei eTwinning/Ziua Europei.
O realizare de succes a echipei noastre eTwinning este aprecierea cu distincția ,,eTwinning School Label 2021-2022”.
De asemenea, bunele practici au fost dobândite și diseminate și în cadrul evenimentelor de dezvoltare personală, la care am participat. În cadrul Școlii de Toamnă eTwinning Plus 2020 ,,Dezvoltarea competențelor cheie pentru învățarea pe tot parcursul vieții prin intermediul proiectelor eTwinning” am moderat împreună cu colega Bujag Adriana atelierul ,,Citind, învăț să fiu”, împărtășind cadrelor didactice eTwinneri din experiența noastră în proiectele eTwinning.
Proiectele educaționale eTwinning favorizează cadrele didactice și sistemul educațional din Republica Moldova să devină mai flexibil, mai cooperativ și să atingă standardele europene de educație prin bune practici de implicare la nivel internațional.
![]()





