Săptămânile eTwinning 2022
Ne face o deosebită plăcere să anunțăm lansarea campaniei „Săptămânile eTwinning 2022”. Aceasta va avea loc în perioada 26 septembrie – 20 octombrie.
Săptămânile eTwinning vor veni în sprijinul participanților cu o gamă variată de activități axate pe tema anuală din acest an. Printre acestea se numără prelegeri susținute de experți, târguri de proiecte și activități online menite să îi ajute să creeze proiecte noi, de calitate.
Unde?
Campania se va derula pe European School Education Platform și va fi găzduită de grupul evidențiat Our Future Beautiful, Sustainable, Together: Schools and the New European Bauhaus („Viitorul nostru frumos, durabil, pentru toți: Școlile și noul Bauhaus european”).
eTwinner-ii vor avea la dispoziție o serie de recomandări, transmise prin intermediul rețelelor sociale, care le vor oferi informații utile despre crearea unor proiecte de calitate. Pentru a fi la curent, urmăriți eticheta #eTw4Future.
Ce?
Campania „Săptămânile eTwinning: O călătorie către Tărâmul Calității
Participanții de anul acesta vor fi încurajați să-și facă cunoscute preocupările și să lucreze în colaborare la crearea unor proiecte de calitate. Pentru aceasta, vor fi organizate târguri de căutare parteneri și seminarii online motivante. În plus, pentru a-și putea compara rezultatele muncii și a punea învăța unii de la alții, astfel încât calitatea proiectelor să crească, aceștia vor avea ocazia să participe la o activitate de evaluare colegială. Toate instrucțiunile se regăsesc pe paginile grupului destinat campaniei.
Vă invităm să participați la campanie și să învățați unii de la alții! Pentru a participa la campanie și a afla mai multe informații, accesați grupul anual.
Așteptăm cu nerăbdare să vă vedem în timpul Săptămânilor eTwinning 2022!
Sursa: www.etwinning.net