Apel de participare la Școala de Toamnă eTwinning 2022, cu prezentarea proiectelor eTwinning de succes
Universitatea Tehnică a Moldovei, în calitate de Birou Național de Asistență eTwinning, lansează apelul de înscriere pentru prezentarea proiectelor eTwinning în cadrul Școlii de Toamnă eTwinning, ediția 2022 (pentru data de 20 noiembrie 2022). Apelul se adresează cadrelor didactice care au implementat proiecte eTwinning și care au obținut Certificate Naționale de Calitate (până în anul 2022) și Certificate Europene de Calitate (până în anul 2021). Menționăm că lucrările Școlii de toamnă, ediția 2022 din ziua de 20 noiembrie 2022 se vor desfășura online, pe Google Meet.
Obiectivul activității constă în diseminarea bunelor practici, schimbului de experiență și dezvoltarea competențelor pentru implementarea cu succes a proiectelor eTwinning.
Cerințe pentru participare:
- durata comunicatului/prezentării va fi de 7-10 minute;
- prezentarea poate fi elaborată/prezentată de către un cadru didactic sau grup de cadre didactice, membri, dar cel care prezintă trebuie să dispună de consimțământul celorlalți;
- respectarea principiilor de conduită și etice eTwinning, de politicile de confidențialitate și protecția drepturilor de autor.
Cadrele didactice interesate,
- vor completa următorul formular de înscriere https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSeWxJFoTNSW-NhMm_LidVIjGsPPsU_LTrk9DV64boOZy8O9yw/viewform?usp=sf_link, până la data de 10 noiembrie 2022;
- vor expedia prezentarea pe adresa electronică etwinning@edu.md (prin link, sau anexata la email) până la data de 15 noiembrie 2022.
Cadrele didactice selectate pentru participare vor fi contactate suplimentar de echipa Biroului Național de Asistență eTwinning Moldova.
Recunoaștere: Certificat de confirmare privind Prezentarea comunicării dvs la Școala de Toamnă eTwinning, ediția 2022
Important! Menționăm că, la solicitarea cadrelor didactice din comunitatea eTwinning, a fost redeschis compartimentul TwinSpace al platformei eTwinning de până la comasarea cu ESEP. Perioada de disponibilitate al acestui compartiment va fi până la finalizarea migrării datelor către noua platformă European School Education Gateway. În context, în cazul în care nu ați reușit să descărcați anumite produse, materiale din TwinSpace-ul proiectelor implementate de către Dvs și necesare pentru elaborarea comunicatului/prezentării, aveți posibilitatea să o faceți.
Atenție! Linkul către TwinSpace https://twinspace.etwinning.net/ rugăm să îl accesați de pe un nou browser (în care nu ați accesat deloc contul dvs ESEP/eTwinning) sau să recurgeți la curățirea memoriei (EN: Clear cache). În caz contrar, veți fi direcționați către platforma European School Education Platform, unde conținutul TwinSpace-urilor încă nu este transferat. pentru detalii vedeți și informația de pe site-ul național eTwinning Moldova.