Biroul Național de Asistență eTwinning Moldova a organizat la 26 octombrie curent un webinar la tema „Modalitatea de înregistrare pe platforma ESEP/eTwinning prin intermediul contului EU Login”
Peste 30 de cadre didactice au fost instruite în cadrul webinar-ului „Modalitatea de înregistrare pe platforma ESEP/eTwinning prin intermediul contului EU Login” organizat de Universitatea Tehnică a Moldovei, în calitate de Biroul Național de Asistență eTwinning Moldova, la 26 octombrie curent.
Scopul principal al evenimentului a fost de a oferi suport tehnic privind înregistrarea pe platforma European School Education Platfirm(ESEP) în calitate de utilizator eTwinning, crearea contului EU Login.
În cadrul webinarului, participanții au realizat mai multe exerciții practice: crearea contului EU Login, înregistrarea pe platforma ESEP în calitate de utilizator eTwinning, editarea profilului personal eTwinning și adăugarea instituției de învățământ cu rol de eTwinning.
De asemenea, în cadrul sesiunii de întrebări-răspunsuri, cadrele didactice au discutat despre dificultățile întâlnite sau neclarități privind înregistrarea și funcționalitatea platformei European School Education Platform (ESEP).