INVITAȚIE DE ÎNSCRIERE LA SEMINARUL ETWINNING INTERNAȚIONAL PENTRU ȚĂRILE BAZINULUI DUNĂRII, 1-2 IUNIE 2023, KREMS, AUSTRIA
Cadrele didactice din Republica Moldova, participante la programul eTwinning, sunt invitate să se înscrie la Seminarul eTwinning internațional pentru țările bazinului Dunării. Evenimentul va avea loc în perioada 1-2 iunie 2023, în orașul Krems, Austria.
Obiectivele seminarului:
– a face cunoștință cu strategia de colaborare în educație a țărilor din regiunea bazinului Dunării;
– a împărtăși experiența de colaborare în cadrul proiectelor eTwinning precum și exemple de bune practici;
– a găsi parteneri și stabili parteneriate educaționale prin fondarea proiectelor eTwinning cu țările din regiunea Dunării.
Criterii de participare
Candidatul trebuie:
- să fie membru înscris pe ESEP în calitate de utilizator eTwinning;
- să fie cadru didactic de orice disciplină la treapta de învățământ gimnazial și/sau liceal;
- să posede competențe de utilizare a Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor;
- să cunoască limba engleză nivel de comunicare (limba engleză va fi limba de comunicare a evenimentului);
- să nu fi beneficiat de o altă finanțare pentru evenimente europene eTwinning pe teren în perioada 2019 -2022;
- să demonstreze interes pentru susținerea și promovarea bunelor practici eTwinning și a parteneriatelor școlare europene;
- să fie deschis(ă) pentru colaborare și dispus(ă) să fondeze un proiect eTwinning cu parteneri din regiunea bazinului Dunării în cadrul evenimentului;
- să-și asume responsabilitatea de a fi eTwinner activ și să implementeze cel puțin un proiect eTwinning pe parcursul unui an școlar. Proiectele vor fi dezvoltate în parteneriat cu cadrele didactice din comunitatea eTwinning, cu implicarea activă a elevilor.
Cadrele didactice, eligibile și interesate să participe, sunt invitate să completeze formularul de participare.
Termen limită de aplicare: 18 februarie 2023.
Numărul de locuri pentru Republica Moldova sunt limitate.
Selecția candidaților se va face conform criteriilor de eligibilitate menționate. Vor avea prioritate cadrele didactice care nu au participat la evenimente de formare eTwinning pe teren în perioada 2019-2022. De asemenea, se va lua în considerare echilibrarea raportului dintre mediul rural și urban, cât și distribuția geografică pe regiuni: nord – centru – sud.
Costurile de participare la eveniment, inclusiv cele de călătorie tur-retur, sunt acoperite de către Biroul Național eTwinning Moldova – Universitatea Tehnică a Moldovei din sursele acordate pentru programul eTwinning de către Comisia Europeană și Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova.
Cadrele didactice selectate vor fi contactate la numărul de telefon și prin emailul specificate în formular.
Rezultatele selecției vor fi anunțate prin intermediul site-ului e-twinning.utm.md.