Webinar eTwinning introductiv pentru studenți – viitori profesori
Universitatea Tehnică a Moldovei, în calitate de Birou Național de Asistență eTwinning Moldova, a organizat, pe data de 16 februarie 2023, un webinar privind oportunitățile programului eTwinning și noua platformă European School Education Platform (ESEP), care integrează și componenta eTwinning.
La eveniment au participat studenți – viitori profesori care își fac studiile la specialități cu profil pedagogic în cadrul instituțiilor de învățământ superior și instituțiilor de învățământ profesional tehnic ISCED 4, dar și cadre didactice care predau la astfel de specialități.
În cadrul webinarului, au fost descrise oportunitățile programului eTwinning la nivel național și internațional, modalitatea de înregistrare pe platforma European School Education Platform/eTwinning prin intermediul contului EU Login, cât și editarea profilului personal eTwinning și adăugarea instituției de învățământ cu profilul eTwinning.





