Educație europeană prin prietenie, empatie și colaborare
Ana Ceban
Ambasador eTwinning
Învățătoare, grad didactic I
Liceul Teoretic „M. Marinciuc”,
mun. Chișinău, Republica Moldova
Într-o lume în continuă schimbare, în care diversitatea este o realitate de zi cu zi, pornind de la tema anului „Educație civică – Sărbătorim ceea ce ne unește” proiectul eTwinning „Different but United” a reunit elevi și cadre didactice din Moldova, România, Grecia, Spania, Tunisia, Portugalia și Turcia pentru a demonstra că diferențele culturale nu ne separă, ci ne îmbogățesc reciproc. Într-un mediu colaborativ și sigur, activitățile desfășurate au avut un impact profund asupra elevilor noștri, contribuind la dezvoltarea unor competențe esențiale ale secolului XXI: empatie, gândire critică, comunicare în limbi străine, alfabetizare digitală și conștientizare interculturală.
Proiectul și-a propus să dezvolte abilități lingvistice și interculturale, promovând în același timp valorile europene fundamentale: respectul, toleranța, egalitatea și cooperarea. Elevii au învățat nu doar despre tradițiile, limbile și obiceiurile celorlalte țări, ci și despre importanța combaterii stereotipurilor și prejudecăților. Activitățile au fost concepute pentru a implica elevii în mod activ, de la sondaje inițiale privind siguranța online până la crearea unui dicționar multilingv colaborativ pe platforma Genially. Elevii au realizat felicitări , au învățat dansuri tradiționale și au împărtășit rețete și povești specifice culturilor lor, consolidând astfel valorile europene de incluziune și diversitate.
Fiecare partener a contribuit cu idei și sarcini valoroase: de la realizarea unui dicționar multilingv audio, la activități interactive precum „Desenează-mă!”, „Jucați-vă jocul altuia” sau „Tradiții de Paște/Primăvară”. Astfel, copiii au descoperit că, deși vorbim limbi diferite, avem valori și emoții comune.
Activitățile au fost planificate atent și adaptate nivelului de vârstă al elevilor. Ne-am conectat prin TwinSpace, unde am colaborat într-un spațiu sigur, respectând neticheta digitală și codul de conduită eTwinning. Chestionarele aplicate la începutul și finalul proiectului ne-au ajutat să urmărim progresul și să ajustăm demersul educațional.
În cadrul Zilei Siguranței pe Internet, elevii au completat chestionare, au urmărit videoclipuri educative și au participat la jocuri de memorie, învățând cum să navigheze responsabil în mediul online. Aceste activități au contribuit la consolidarea siguranței digitale și a gândirii critice.
Luna mai a adus o celebrare specială dedicată celor 20 de ani de eTwinning! Pe 9 mai, elevii din școlile noastre s-au întâlnit pentru a sărbători împreună această platformă minunată care promovează colaborarea, creativitatea și învățarea europeană. Cu bucurie și entuziasm, elevii au transmis urări de „La mulți ani, eTwinning!”, marcând două decenii de proiecte educaționale de succes, prietenii internaționale și inovație în școală. La mulți ani, eTwinning! Îți mulțumim că ne-ai unit și ne-ai inspirat!
Activitatea „O școală pentru toți” a fost perfect reflectată în proiectul „Different but United”. Am observat cum elevii au învățat să aprecieze diversitatea, să combată stereotipurile și să colaboreze într-un mediu incluziv. Proiectul a demonstrat că, deși suntem diferiți, valorile comune – respectul, empatia și dorința de a învăța – ne unesc.
Pentru mine, ca ambasador eTwinning și cadru didactic pasionat de inovație, acest proiect a fost o experiență profesională de neprețuit. Am avut ocazia să colaborez cu colegi dedicați, să testez noi metode de predare digitală și să sprijin elevii în descoperirea propriei voci într-un context internațional.
Elevii au învățat prin joc, explorare și colaborare. Prin activități precum Bingo cultural, au identificat steaguri, monumente și mâncăruri tradiționale din țările partenere, transformând lecțiile într-o adevărată călătorie educațională.
Mai mult decât simple produse finale, activitățile din „Different but United” au fost dovada vie că atunci când lucrăm împreună, respectându-ne și ascultându-ne, putem construi o școală europeană incluzivă și modernă.
„Different but United” a fost mai mult decât un proiect educațional – a fost o călătorie care a unit elevi și profesori din diverse colțuri ale Europei. Prin activități creative și colaborative, am construit punți între culturi, am promovat incluziunea și am dezvoltat competențe esențiale pentru viitor. A demonstrat că, prin proiecte eTwinning, educația poate depăși granițele naționale și culturale, contribuind la formarea unor tineri responsabili, empatici și bine pregătiți pentru viitor.
Disclaimer: Opiniile exprimate în acest articol aparțin autorului și nu reflectă punctul de vedere al Biroului Național de Asistență eTwinning Moldova. Autorul confirmă că toate fotografiile în care apar minori sau fotografiile din cadrul activităților proiectului au fost furnizate cu acordul părinților și/sau a partenerilor de proeict.








