Promovăm inovația în educație prin colaborare internațională eTwinning
La 12 august, Universitatea Tehnică a Moldovei, în calitate de Birou Național de Asistență eTwinning Moldova, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, a organizat un eveniment de promovare a programului european eTwinning, destinat direcțiilor regionale de învățământ și managerilor instituțiilor preuniversitare.
Evenimentul a avut drept obiectiv informarea liderilor educaționali despre:
- avantajele implicării în proiectele eTwinning,
- instrumentele și resursele puse la dispoziția cadrelor didactice,
- mecanismele de recunoaștere a rezultatelor la nivel național și european.
În cadrul sesiunii, Angela Prisacaru, reprezentantă a Ministerului Educației și Cercetării, a evidențiat rolul esențial al programului în modernizarea procesului educațional, subliniind integrarea acestuia în strategiile educaționale locale și regionale.
De asemenea, Angelica Dimitriu, manager al programului și ambasadoare națională eTwinning, a prezentat oportunitățile pe care rețeaua le oferă profesorilor, elevilor și comunităților școlare, încurajând participarea activă în proiecte internaționale.
Un exemplu concret de bună practică a fost oferit de Kristina Cernei, ambasadoare eTwinning, care a prezentat proiectul „DSD – because We can”. Acesta a demonstrat modul în care pot fi implementate inițiative educaționale în conformitate cu cele cinci standarde de calitate eTwinning, punând accent pe colaborare, comunicare și inovație pedagogică.
Evenimentul s-a încheiat într-o atmosferă de colaborare și deschidere, confirmând angajamentul comun pentru construirea unei educații de calitate prin parteneriate internaționale.










