Webinar dedicat recunoașterii europene: „ eTwinning” – un pas spre excelență educațională
La data de 13 februarie, pe platforma MS Teams, Universitatea Tehnică a Moldovei, în calitate de Birou Național de Asistență eTwinning Moldova, a organizat webinarul cu genericul „eTwinning – recunoaștere la nivel european”.Evenimentul a fost dedicat promovării recunoașterii eTwinning, în special titlului de „Școală eTwinning”, o distincție care confirmă excelența instituțiilor de învățământ în colaborarea internațională și inovația pedagogică.
Scopul principal al webinarului a fost informarea participanților cu privire la recunoașterea eTwinning, Certificatul național de calitate, Certificatul european de calitate și Titlul de Școală eTwinning, precum și la criteriile de eligibilitate și procesul de aplicare pentru obținerea acestora. O atenție deosebită a fost acordată certificatului „Școală eTwinning”. Această recunoaștere europeană este acordată instituțiilor care demonstrează implicare activă în comunitatea eTwinning, promovează utilizarea tehnologiilor digitale în educație și dezvoltă parteneriate internaționale durabile.
La eveniment au participat reprezentanți ai instituțiilor de învățământ universitar cu profil pedagogic, implicați în formarea viitoarelor cadre didactice, precum și reprezentanți ai instituțiilor de învățământ preuniversitar interesați să afle mai multe despre avantajele și responsabilitățile ce derivă din obținerea titlului „Școală eTwinning”.
În cadrul webinarului au fost prezentate etapele procesului de aplicare, exemple de bune practici și recomandări pentru elaborarea unui dosar de candidatură competitiv. Participanții au avut oportunitatea de a adresa întrebări și de a clarifica aspecte legate de criteriile de evaluare, consolidând astfel înțelegerea importanței implicării active în proiectele eTwinning.
Organizarea acestui eveniment reconfirmă angajamentul Universității Tehnice a Moldovei de a susține internaționalizarea educației și de a sprijini instituțiile de învățământ din Republica Moldova în obținerea recunoașterii la nivel european.










