Programul eTwinning a fost promovat în cadrul Zilei Europei 2022
Universitatea Tehnică a Moldovei a sărbătorit Zilele Europei 2022 în Parcul-Muzeu al tehnicii în aer liber al UTM, pe data de 14 mai curent. În cadrul evenimentului au fost organizate o serie de activități la care au participat studenți, persoane responsabile pentru internaționalizare, administrația UTM, coordonatori și membri de proiecte internaționale.
Programul eTwinining a fost promovat într-un cort tematic cu stand expozițional, unde s-au oferit informații despre oportunitățile și bunele practici ale programului și s-au distribuit materiale promoționale.
În acest an, 2022, sub genericul „SOLIDARITATE PENTRU PACE”, activităţile dedicate Zilei Europei în Moldova au evidenţiat cultura şi valorile Uniunii Europene, precum şi asistenţa oferită de UE şi statele sale membre, în spiritul Echipei Europa, în beneficiul cetăţenilor Republicii Moldova.






