Apel de înscriere la Școala de Toamnă eTwinning, ediția 2023
Universitatea Tehnică a Moldovei, în calitate de Birou Național de Asistență eTwinning Moldova, invită cadrele didactice, membre eTwinning, înregistrate pe platforma European School Education Platform/eTwinning, să se înscrie la Școala de Toamnă eTwinning, ediția 2023, care va avea loc în perioada 07 și 08 octombrie 2023, pe teren.
Tematica evenimentului din acest an se raliază temei anuale eTwinning 2023 ”Educație și Inovație”, prin prisma căreia se propun un șir de activități menite să consolideze statutul de eTwinner activ în cadrul programului. Obiectivul principal este de a spori acțiunea eTwinning la nivel local și național prin valorificarea beneficiilor oferite de procesele de implementare a proiectelor eTwinning.
Publicul țintă al evenimentului îl constituie cadrele didactice, membre eTwinning, înregistrate în calitate de utilizator eTwinning pe platforma European School Education Platform, de la toate treptele de învățământ.
Astfel, pe data de 07 octombrie 2023, se va desfășura prima zi a Școlii de Toamnă, cu participarea cadrelor didactice de la treapta de Învățământ pentru nivelul 0 Educație Timpurie și Învățământ primar, specialiști din cadrul direcțiilor de învățământ regionale, responsabili de aceste trepte de învățământ. Agenda evenimentului o puteți accesa aici. Pe data de 08 octombrie, evenimentul se va desfășura pentru cadrele didactice din Învățământul Gimnazial, Liceal și Profesional Tehnic (care predau discipline de cultură generală), precum și specialiști din cadrul direcțiilor de învățământ regionale, responsabili de aceste trepte de învățământ. Agenda evenimentului o puteți accesa aici.
Menționăm că activitățile pentru fiecare zi a Școlii de Toamnă vor fi adaptate publicului țintă specific.
CERINȚE DE PARTICIPARE
Evenimentul este adresat cadrelor didactice de la orice treaptă de învățământ cu următorul profil:
- sunt înregistrați pe platforma European School Education Platform, în calitate de utilizator eTwinning, și au contul activ;
- au statutul de eTwinneri debutanți, care doresc să fondeze/implementeze proiecte eTwinning în viitor/
- cu experiență în implementarea proiectelor eTwinning (1-3 proiecte), dar care nu au obținut Certificat Național de Calitate sau nu au depus formularul de aplicare pentru obținerea acestuia;
- cu experiență în implementarea proiectelor eTwinning (maxim 5), deținători inclusiv de Certificate Naționale de Calitate;
- posedă competențe de utilizare a calculatorului;
- sunt disponibili pentru participare pe toată durata evenimentului;
- să fie interesați să dezvolte noi proiecte educaționale eTwinning;
- să fie interesați să promoveze bunele practici eTwinning.
Totodată, la eveniment se pot înscrie factori de decizie din cadrul instituțiilor de învățământ, precum și reprezentanți ai organelor locale de specialitate în domeniul învățământului.
Doritorii de a participa la eveniment vor completa formularul de înscriere până la data de 23 septembrie 2023:
- Formular de aplicare pentru ziua de 07 octombrie 2023, pentru cadre didactice din Învățământul pentru nivel 0 Educație Timpurie și Învățământ primar: https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSetUQAcWPtZETQQriCqWBhSssWpmLAcQb8mCas0UNInSQuYMg/viewform?usp=sf_link
- Formular de aplicare pentru ziua de 08 octombrie 2023, pentru cadre didactice din Învățământul Gimnazial, Liceal și Profesional Tehnic (discipline generale): https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLScezoi5cJvX_b4kBhZxr1hDT-S-x098EIKnpda82yRgrKOdGQ/viewform?usp=sf_link
Menționăm că numărul de participanți este limitat, 25 persoane per zi.
Important!
Selecția pentru participare se va realiza în ordinea primirii formularelor de înscriere, cu respectarea cerințelor enumerate mai sus, precum și conform distribuției rural/urban, sud/centru/nord. Totodată, Biroul Național de Asistență eTwinning, la etapa de selecție, va lua în considerare participarea cadrelor didactice înscrise la prezentul eveniment, la alte evenimente de formare organizate pe teren în perioada anilor 2022-2023, precum și de evoluția acestora în implementarea activităților aferente programului eTwinning, inclusiv a proiectelor eTwinning.
Termenul limită de completare a formularelor de înscriere la eveniment este 23 septembrie 2023, ora 12:00.
Formularele depuse după acest termen de aplicare nu vor fi examinate.
Atenție!
Participanții selectați vor fi contactați suplimentar, prin email/telefonic, de echipa Biroului Național de Asistență eTwinning Moldova în scopul confirmării participării acestora la eveniment.
În cazul în care, un cadru didactic a confirmat participarea sa la evenimentul de formare, dar în activitatea acestuia au intervenit anumite circumstanțe ce împiedică participarea la eveniment, acesta trebuie să ne informeze cu cel puțin 4 zile înainte. Nerespectarea acestei condiții, va determina restricționarea dreptului de participare la evenimentele ulterioare organizate de NSO Moldova.
Participarea la acest eveniment este gratuită, costurile de organizare vor fi suportate din grantul acordat de către Comisia Europeană și de către Ministerul Educației și Cercetării din Republica Moldova.




