Promovarea programului eTwinning: Oportunități și perspective pedagogice pentru cadrele didactice din ÎPT
Pe data de 24 iunie 2024, cadrele didactice din Învățământul Profesional Tehnic din regiunea centru au avut oportunitatea de a participa la un seminar dedicat promovării programului eTwinning. Evenimentul, intitulat „Programul eTwinning – oportunități și perspective pedagogice,” a vizat informarea și motivarea cadrelor didactice din ÎPT să se implice activ în acest program european.
Evenimentul a abordat beneficiile implicării profesorilor și studenților în program, oportunitățile de dezvoltare profesională, posibilitățile de informare și colaborare internațională, precum și recunoașterea proiectelor eTwinning la nivel național și internațional.
Elena Catarău, membră a platformei eTwinning și reprezentantă a Centrului de Excelență în Medicină și Farmacie ”Raisa Pacalo”, a prezentat modul în care programul eTwinning poate fi o poartă spre dezvoltare profesională și personală.
Participanții au avut ocazia să afle mai multe despre colaborarea cu alte cadre didactice din întreaga Europă și despre impactul pozitiv al programului asupra studenților lor. Evenimentul s-a încheiat cu o sesiune interactivă de întrebări și răspunsuri, unde participanții au putut clarifica diverse aspecte legate de implementarea programului în instituțiile lor de învățământ.







