Anunț important pentru comunitatea eTwinning Moldova: Perioada de aplicare pentru Certificatul Național de Calitate în 2025
Biroul Național de Asistență eTwinning Moldova aduce la cunoștință că perioada de aplicare pentru Certificatul Național de Calitate (NQL), pentru proiectele implementate în anul școlar 2024-2025, va avea loc în intervalul 2 ianuarie – 15 august 2025.
Vă îndemnăm să citiți cu atenție informația privind acordarea Certificatului Național de Calitate și să vă pregătiți din timp dosarele pentru proiectele implementate în anul școlar 2024-2025, ca să reușiți să le depuneți înainte de data limită, 15 august 2025. Este important de menționat că dosarele primite după această dată NU vor mai fi incluse în procesul de evaluare. Totodată, vă informăm că termenele limită pentru aplicare pot fi diferite în țările participante la programul eTwinning.
Certificatul Național de Calitate reprezintă recunoașterea angajamentului și excelenței în domeniul proiectelor eTwinning. Așteptăm cu nerăbdare să descoperim și să evidențiem contribuțiile valoroase ale cadrelor didactice la promovarea colaborării și a inovației în mediul educațional.
Notă! În cazul în care proiectul nu a fost finalizat în anul școlar 2024-2025 și este prelungit în primul semestru al anului școlar 2025-2026, și de asemenea, este finalizat în perioada primului semestru al anului scolar 2025-2026, cadrul didactic va depune cererea pentru Certificatul Național de Calitate (NQL) după data de 02 ianuarie 2026.
📝 Pașii pentru aplicarea la NQL pe platforma ESEP îi găsiți în acest îndrumar util: https://docs.google.com/document/d/1kL4kteat8Tei6hYdeQDJ2EYcPDYnDdT17S-6T7IHacI/edit?tab=t.0#heading=h.rbpi4wl5vnva
De asemenea, înainte de a aplica la NQL, vă recomandăm să consultați cu atenție următoarele resurse:
- https://docs.google.com/
document/d/ 1rpBXkiXFey7JG8lO22tQ1biq9Eqp4 MTO/edit?usp=sharing&ouid= 106470531082335460191&rtpof= true&sd=true - https://school-education.ec.
europa.eu/en/etwinning/labels/ etwinning-national-quality- label?prefLang=ro&etrans=ro - https://school-education.ec.
europa.eu/system/files/2023- 05/01_ql_infosheet_ro.pdf - https://school-education.ec.
europa.eu/system/files/2023- 05/02_ql_checklist_ro.pdf
Pentru orice întrebări sau asistență suplimentară, vă stăm la dispoziție.




