Proiectul eTwinning „Roots and Rights” – un model autentic de educație pentru cetățenie activă și drepturile omului
Aliona Meriacre, profesoară de limba engleză,
Liceul Teoretic Republican „Aristotel”,
mun. Chișinău, Republica Moldova
Curriculumul național pentru limbi străine în învățământul liceal subliniază în mod clar importanța dezvoltării competențelor de comunicare în contexte reale, inclusiv prin implicarea în teme sociale, civice și interculturale. Acesta încurajează formarea gândirii critice și reflectarea asupra valorilor democratice, drepturilor omului și cetățeniei active, sprijinind integrarea dimensiunii civice în procesul de predare a limbilor moderne[1].
În acest context educațional, preocupat de formarea unor tineri conștienți, implicați și empatici, proiectul eTwinning „Roots and Rights – My Citizenship Journey” s-a dovedit a fi un exemplu relevant de educație pentru cetățenie activă și drepturile omului. Desfășurat în a doua jumătate a anului școlar 2024–2025, proiectul a reunit elevi și cadre didactice din Republica Moldova, România, Ucraina, Spania, Turcia și Grecia într-un demers colaborativ menit să dezvolte valori democratice, spirit civic și competențe transversale esențiale într-o societate globalizată.
Proiectul a fost construit în jurul unor obiective clare și realizabile, centrate pe dezvoltarea competențelor-cheie ale sec. XXI-lea și a conștiinței civice a elevilor. Scopul principal a fost de a sprijini elevii în înțelegerea conceptului de cetățenie din perspective multiple (personală, socială, culturală și globală) și de a-i inspira să contribuie activ la binele comun în comunitățile lor. Prin activități interactive, cercetare independentă, colaborare internațională și reflecție personală, elevii au fost ghidați să își descopere rolul în societate, să își exprime opiniile argumentat și să promoveze incluziunea, solidaritatea și respectul pentru diversitate. Activitățile au urmărit, de asemenea, dezvoltarea gândirii critice, a creativității, a abilităților digitale și de lucru în echipă.
În acest sens, proiectul a fost structurat pe o serie de activități tematice interconectate, dezvoltând „competențe pentru o cultură a democrației”, fiecare cu scopuri și finalități educaționale bine definite, astfel încât elevii să exerseze responsabilitatea civică, colaborarea internațională și participarea activă la viața comunității[2], [3]. Bunăoară, “Multicultural Citizenship Tree”, o activitate simbolică și colaborativă, a antrenat echipele internaționale în crearea unui copac multicultural al cetățeniei, ilustrând atitudinile și convingerile unui bun cetățean. Prin discuții despre valorile europene, cetățenie locală versus globală, drepturile și responsabilitățile cetățenești, acest exercițiu creativ a încurajat analiza și exprimarea vizuală a unor concepte abstracte, într-o manieră accesibilă și motivantă, redând angajamentul nostru comun față de exersarea responsabilităților cetățenești, diversitate și dialog intercultural.
În timpul activității colaborative „Celebrating Local Heroes”, elevii au cercetat și prezentat povești inspiraționale ale unor persoane care au făcut diferență în comunitate, au avut pe unii dintre eroi în calitate de invitați în sălile de clasă, cu care au interacționat pentru a afla mai mult despre activismul civic din prima sursă și au partajat experiența și impresiile personale sub formă de eseuri fotografice. Prin această activitate, elevii au conștientizat importanța implicării civice, au dobândit competențe narative și și-au consolidat gândirea reflexivă, formându-și o viziune interculturală asupra cetățeniei.
“Citizens’ Voices” a dat glas experiențelor și perspectivelor reale asupra cetățeniei, participării civice și incluziunii. Prin interviuri, podcasturi, filmulețe video și evenimente de conștientizare, elevii au explorat importanța antrenării responsabile în viața comunității școlare și dincolo de aceasta. Propunându-și să descopere și să evidențieze acțiunile care consolidează coeziunea socială și stimulează participarea activă, eTwinnerii au adus în prim-plan vocile autentice ale celor angajați în promovarea valorilor democratice și a incluziunii, dezvoltând empatia și capacitatea de a înțelege perspective diferite.
În cadrul activității „Citizenship in action”, una dintre echipele internaționale a avut drept misiune să identifice și să-și aducă aportul la soluționarea unor probleme existente în societate. Astfel, inițiativa discipolilor noștri „Outsmarting Corruption from the Classroom” a contribuit la dezvoltarea conștiinței civice printr-o abordare creativă și critică asupra problemei legate de corupție. Elevii au realizat un sondaj național, apoi au utilizat rezultatele creând jocul educațional „Corruptia”, care a generat introspecție și dezbateri despre alegeri morale și integritate. Jocul a transformat învățarea pasivă în dialog activ, iar filmulețul realizat la subiect a amplificat mesajul către alți tineri și membri ai societății. În felul acesta, elevii au conștientizat impactul corupției și au devenit promotori ai schimbării, învățând că, exersarea conștientă a rolului de cetățean începe cu fiecare alegere personală.
O altă echipă s-a aventurat în organizarea unei campanii de sensibilizare cu privire la valorile, drepturile și responsabilitățile cetățenești prin crearea și distribuirea de materiale digitale pe rețelele de socializare, dar și în școală sau comunitate, oferind sprijin propriu în combaterea știrilor false și a dezinformării sau promovând participarea la vot. Aceste acțiuni civice au arătat elevilor că cetățenia activă începe cu gesturi simple, dar semnificative, ducând la formarea unui cetățean responsabil și informat în era digitală.
Așadar, proiectul eTwinning a avut un impact semnificativ și durabil asupra elevilor, oferindu-le un cadru autentic de învățare activă și dezvoltare profundă. Participanții nu doar că și-au îmbunătățit cunoștințele despre conceptele-cheie legate de educație civică, drepturile omului, democrație și responsabilitate civică, dar au luat o atitudine proactivă față de activismul comunitar, trăind aceste concepte prin acțiuni concrete, activități colaborative și reflecții personale. Elevii au devenit mai conștienți de rolul lor ca membri activi ai comunității, punând umărul la cultivarea valorile europene. Activitățile desfășurate i-au încurajat să se implice, să își exprime opiniile și să-și manifeste spiritul civic cu plenitudine, înțelegând că fiecare deține forța de a produce un impact esențial în comunitate.
În concluzie, proiectul eTwiining „Roots and Rights – My Citizenship Journey” nu a fost doar un proiect educațional, ci o călătorie de transformare personală și socială și un model autentic de educație pentru cetățenie activă. Acesta a demonstrat că educația civică este mai relevantă ca niciodată și că prin participare activă în viața comunității, elevii pot deveni vocea schimbării în construirea unei lumi mai juste și mai solidare.
Bibliografie
- Curriculum Național. Aria curriculară Limbă și comunicare. Disciplina Limba Străină, clasele X-XII. Ch., MECC, 2019, Aprobat la Consiliul Naţional pentru Curriculum (Proces verbal nr.22 din 05.07.2019), 113 pagini. https://mecc.gov.md/sites/default/files/limba_straina_curriculum_liceu.pdf (accesat: 04.08.2025)
- Key competences for lifelong learning, Luxembourg Publications Office of European Union, 2019, https://data.europa.eu/doi/10.2766/569540(accesat: 05.08.2025)
3.The Reference Framework of Competences for Democratic Culture in brief. Council of Europe, 2021, 26p. https://rm.coe.int/prems-004721-the-reference-framework-of-competences-for-democratic-cul/1680a27f24 (accesat: 05.08.2025)
Disclaimer: Opiniile exprimate în acest articol aparțin autorului și nu reflectă punctul de vedere al Biroului Național de Asistență eTwinning Moldova. Autorul confirmă că toate fotografiile în care apar minori sau fotografiile din cadrul activităților proiectului au fost furnizate cu acordul părinților și/sau a partenerilor.







