Două cadre didactice din Republica Moldova participă la workshop european la Praga, 26–28 martie 2026
În perioada 26–28 martie 2026, trei cadre didactice din învățământul primar și educație timpurie din Republica Moldova, membre ale comunității eTwinning, participă la workshopul european „Prepared for the Future: Strengthening Basic Skills in ECEC and Primary Education”. Evenimentul se desfășoară în format hibrid: două cadre didactice participă fizic la Praga, Dediu Natalia, de la Școala-grădiniță „Abecelu”, or. Durlești, și Procopciuc Inna, de la Liceul Teoretic N. Gheorghiu, mun. Chișinău, iar Victoria Cotorobai, Grădinița de copii nr. 202, or. Sîngera, participă online.
Pe parcursul workshopului, cadrele didactice vor:
- Aprofunda cunoștințele despre competențele de bază (alfabetizare, matematică, științe, competențe digitale și cetățenie) și rolul acestora în pregătirea elevilor pentru viitor;
- Explora abordări centrate pe elev, incluzive și susținute digital, potrivite pentru sălile de clasă din învățământul preșcolar și primar;
- Dobândi strategii practice pentru consolidarea competențelor de bază prin activități bazate pe joc, investigații, proiecte și sarcini din viața reală;
- Înțelege cum să utilizeze eTwinning și cooperarea europeană pentru dezvoltarea competențelor de bază în contexte transfrontaliere autentice;
- Concepe activități concrete pentru clasă și proiecte eTwinning integrate, care vizează una sau mai multe competențe de bază;
- Dezvolta o rețea profesională de cadre didactice dedicate îmbunătățirii competențelor de bază și orientate spre viitor.
Participarea la acest workshop reprezintă o oportunitate valoroasă pentru cadrele didactice de a aduce în sălile de clasă din Republica Moldova metode inovatoare, resurse digitale și bune practici europene în educația timpurie și primară.











