La data de 16 aprilie, Universitatea Tehnică a moldovei, în calitate de Birou Național de Asistență eTwinning, a organizat trainingul de inițiere în eTwinning cu genericul „Oportunitățile eTwinning și ale Platformei Europene de Educație Școlară (ESEP): perspective pedagogice pentru cadrele didactice”, destinat cadrelor didactice din învățământul preșcolar, primar, gimnazial, liceal și profesional tehnic din Republica Moldova.
Scopul evenimentului a fost de a informa participanții despre beneficiile programului eTwinning, parte a Platformei Europene de Educație Școlară (European School Education Platform – ESEP), și despre oportunitățile pe care acesta le oferă atât cadrelor didactice, cât și elevilor. De asemenea, participanții au fost ghidați pas cu pas în procesul de activare a contului (în cazul utilizatorilor cu statut „Dormant”) sau de creare a unui cont nou pe platforma ESEP.
Pe parcursul trainingului, au fost abordate următoarele teme:
Prezentarea programului eTwinning: beneficiile implicării cadrelor didactice și ale elevilor în program; oportunități de dezvoltare profesională și schimb de bune practici; și proiecte eTwinning și recunoaștere la nivel național și internațional.
Activitate practică online pentru utilizatorii cu statut „Dormant”: activarea contului pe platforma European School Education Platform (ESEP); actualizarea profilului personal pe platforma ESEP.
Atelier de lucru online pentru utilizatorii fără cont ESEP:
- înregistrarea participanților și crearea contului eTwinning pe platforma ESEP;
- crearea unui cont EU Login;
- înregistrarea ca utilizator ESEP;
- înregistrarea ca utilizator eTwinning;
- editarea profilului eTwinner pe ESEP.
De asemenea, au fost validate cererile de înscriere pe ESEP în calitate de utilizatori eTwinning de către NSO Moldova. Ca rezultat, 20 de cadre didactice din cele 35 participante și-au creat cont eTwinning pe platforma ESEP.
Evenimentul s-a încheiat cu o sesiune de întrebări și răspunsuri, în cadrul căreia participanții au primit clarificări suplimentare privind utilizarea platformei și implicarea în comunitatea eTwinning.


