The Power of S.H.E.: Educație pentru drepturile femeilor prin eTwinning
profesoară de limba engleză, grad didactic I,
Liceul Teoretic Republican „Aristotel”,
mun. Chișinău, Republica Moldova
Drepturile femeilor reprezintă o componentă esențială a educației pentru cetățenie democratică, oferind elevilor și elevelor oportunitatea de a înțelege modul în care valorile egalității, justiției și participării civice au fost construite și consolidate de-a lungul timpului. În Republica Moldova, această tematică dobândește o relevanță deosebită în acord cu prioritățile curriculare privind educația pentru cetățenie activă, drepturile omului și egalitatea de șanse, contribuind la dezvoltarea competențelor pentru viață. Deși cadrul legislativ garantează egalitatea între femei și bărbați, provocări precum stereotipurile de gen, subreprezentarea femeilor în anumite domenii sau violența bazată pe gen existentă încă în societatea contemporană evidențiază necesitatea stringentă a unei educații care să formeze tineri și tinere informați, empatici și implicați.
Drepturile femeilor constituie, prin urmare, unul dintre subiectele actuale care solicită o abordare aparte în educația preuniversitară Aceasta ar permite școlii să depășească abordarea exclusiv informativă a istoriei și să creeze un mediu real de reflecție asupra valorilor democratice, drepturilor omului și participării civice. Or, în cazul adolescenților și adolescentelor, asemenea teme capătă relevanță atunci când sunt explorate prin exemple concrete, prin conexiune la realitatea existentă, prin dialog cultural și intercultural, într-un cuvânt, prin experiențe de învățare modernă care i-ar implica direct și activ în activitatea educațională și cea comunitară. Învățarea în bază de proiecte crează aceste condiții de învățare „ancorată” în realitate, proiectele educaționale naționale, dar mai cu seamă internaționale fiind cele care contribuie la dezvoltarea unei perspective comparative în plan sincron și asincron și îi ajută pe elevi și eleve să înțeleagă mai profund că promovarea egalității este o responsabilitate comună, atât la nivel local, cât și global.
Pornind de la această idee, proiectul european eTwinning „The Power of S.H.E. – Strength, Hope and Equality” a fost conceput ca un parcurs educațional interdisciplinar desfășurat pe durata unui an școlar, în care elevii și elevele din mai multe țări europene (Moldova, Franța, Turcia, Italia, Albania, Spania și Polonia) au investigat evoluția drepturilor femeilor, rolul activismului și reprezentarea acestora în cinematografie și în societatea secolului XXI.
Proiectul a fost integrat în disciplina Limba engleză, dar a valorificat constant conexiuni cu educația pentru societate, istorie, educația pentru media și tehnologii digitale. Pe lângă obiect de studiu, limba engleză a servit drept instrument de comunicare autentică într-un mediu internațional. Elevii și elevele au utilizat-o pentru efectuarea cercetărilor tematice, selectarea și ordonarea ideilor, realizarea produselor comune și prezentarea rezultatelor, dezvoltând simultan competențe lingvistice și interculturale. În același timp, analiza critică a informației, utilizarea responsabilă a resurselor digitale și abordarea unor teme de actualitate au permis integrarea firească a proiectului în curriculum și în obiectivele educației pentru cetățenie activă.
Un element definitoriu al proiectului l-a reprezentat colaborarea internațională, unul dintre criteriile fundamentale de calitate eTwinning. Încă din primele luni, participanții au fost împărțiți în echipe mixte internaționale, reunind membri din toate cele șapte țări partenere. Fiecare echipă avea responsabilitatea elaborării unui produs comun, ceea ce a transformat colaborarea într-un schimb activ de informații și muncă organizată. Comunicarea s-a desfășurat prin intermediul platformei TwinSpace, forumuri tematice, întâlniri online și instrumente colaborative, precum Google Slides, Canva, Digipad, iar toate deciziile legate de conținut și design au fost luate împreună.
Una dintre primele activități-cheie ale proiectului a ținut de vizionarea și analiza filmului „Suffragette”, o dramă istorică (2015) despre dreptul la vot al femeilor în Regatul Unit, regizată de Sarah Gavron și scrisă de Abi Morgan. Aceasta a devenit punctul de plecare pentru explorarea drepturilor femeilor din perspectivă istorică, socială și cinematografică. În locul unei analize clasice realizate în mod individual sau în grup la nivel de clasă, elevii și elevele din cele șapte școli partenere au elaborat împreună prezentări colaborative, investigând aspecte, precum fundalul istoric al mișcării sufragetelor, personajele principale, tehnicile cinematografice, impactul filmului, evoluția dreptului de vot în țările participante în proiect ș.a. Fiecare contribuție națională a devenit, respectiv, parte a unui produs comun, în care membrii echipelor internaționale au identificat sursele corespunzătoare, au comparat informațiile selectate, au negociat structura prezentării și au oferit feedback reciproc.
E de remarcat faptul că valoarea educațională a acestei activități nu s-a limitat doar la analiza filmului. Comparând momentele în care femeile au obținut dreptul la vot în diferite state, elevii și elevele au înțeles că egalitatea nu a fost rezultatul unui proces uniform și că evoluțiile istorice sunt influențate de contexte politice și sociale diferite. În același timp, colaborarea cu semenii din alte țări europene a oferit perspective pe care manualele școlare nu neapărat le-ar putea reproduce, facilitând, astfel, dezvoltarea gândirii critice și percepția interculturală.
O altă activitate care evidențiază colaborarea reală a fost reinterpretarea unor scene din filmul „Suffragette”. Fiecare echipă internațională a selectat un număr de secvențe reprezentative, contribuind împreună la reinterpretarea filmului din perspectivă proprie. Acestea au documentat întregul proces, precum: alegerea scenei, distribuirea și interpretarea rolurilor, elaborarea reflecțiilor și a concluziilor finale etc. Ceea ce trebuie să menționăm e că performanța actoricească, deși importantă, a avut un rol secund, accentul fiind pus, primordial, pe interpretarea mesajului social al scenelor și pe înțelegerea interioară a personajelor. Elevii și elevele au analizat modul în care discriminarea, excluderea și lipsa reprezentării politice afectau viața femeilor, iar prin recrearea acestor momente din trecut au dezvoltat empatie și capacitatea de a privi evenimentele istorice din perspectiva celor care le-au trăit odată.
Dimensiunea interdisciplinară a proiectului a fost consolidată prin realizarea unor produse digitale colaborative dedicate Zilei Internaționale a Femeilor. Conform sarcinii de lucru, fiecare grup internațional a cercetat contribuția și impactul femeilor din diferite țări ale lumii în domenii precum știință, politică, cultură, artă, sport, drepturile omului și activismul civic. Activitatea a presupus documentare, selectarea informațiilor relevante, verificarea surselor, redactarea textelor în limba engleză și integrarea elementelor multimedia. Rezultatul final a fost mai mult decât o simplă colecție de biografii, or fiecare secțiune a produsului colaborativ a completat cumva perspectiva celorlalte, ilustrând contribuția femeilor la dezvoltarea societății în ansamblu (pentru mai multe detalii cu referință la activitate, a se vedea: Tabelul 1).
Este important să reiterăm că proiectul nu s-a limitat doar la înțelegerea trecutului, ci a creat un spațiu educațional prin care școlile partenere au conectat istoria cu provocările actuale. Participarea echipei din Moldova la campania internațională „Rights. Justice. Action. For ALL Women and Girls”, bunăoară, a oferit elevilor și elevelor oportunitatea de a transpune cunoștințele dobândite prin cercetare în acțiuni de implicare civică. Membrii echipelor au realizat filmulețe de conștientizare prin care au promovat, în mod creativ, respectarea drepturilor femeilor și combaterea stereotipurilor de gen, utilizând tehnici de narațiune digitală și argumentare. Aceste materiale au fost distribuite pe rețelele sociale și grupurile școlare, demonstrând că produsele realizate ca parte a unui proiect educațional pot fi valorificate și în comunitatea școlară, locală sau virtuală, devenind instrumente de sensibilizare publică.
O activitate complementară a fost participarea la campania europeană „Skills that Make a Difference”, în cadrul căreia echipele locale au promovat platforma European School Education Platform și comunitatea eTwinning. În locul unor prezentări informative tradiționale, aceștia au creat ghiduri digitale privind siguranța online și drepturile de autor, tutoriale de utilizare a platformei TwinSpace și eTwinning, jocuri educaționale tematice și alte materiale interactive promoționale destinate colegilor și profesorilor din școală. Pe lângă aceasta, au participat la studii de caz vizând drepturile omului și egalitatea de șanse și au realizat, în baza acestora, clipuri video de promovare a drepturilor femeilor, diseminând, în felul acesta, proiectul eTwinning în care s-au implicat și abilitățile de viață pe care le dezvoltă prin activitățile colaborative implementate. Prin aceste inițiative, elevii și elevele și-au dezvoltat competențele digitale și spiritul civic într-un mod aplicativ, devenind totodată ambasadori eTwinning în propria comunitate educațională.
Rezultatele proiectului au fost valorificate și în cadrul Zilei eTwinning, când echipele naționale au organizat activități de diseminare în afara clasei, expoziții și prezentări tematice. Prin aceste inițiative, participanții au trecut de la rolul de beneficiari ai învățării la cel de organizatori, comunicatori și promotori ai valorilor democratice, experimentând responsabilitatea și implicarea civică în contexte autentice din comunitatea școlară.
Așadar, prin îmbinarea colaborării internaționale cu integrarea curriculară și cu activități centrate pe probleme sociale relevante, proiectul internațional „The Power of S.H.E. – Strength, Hope and Equality” ilustrează modul în care eTwinning poate valorifica studiul drepturilor femeilor ca punct de plecare pentru o experiență educațională participativă. Mai mult decât o succesiune de activități, proiectul a construit un spațiu de dialog, cooperare și reflecție, în care eTwinnerii și-au dezvoltat competențe pentru viitor, învățând să privească egalitatea nu doar ca pe un concept istoric, ci ca pe o responsabilitate civică și o valoare care se construiește prin educație, colaborare și implicare activă.
Tabelul 1. Descrierea activității „Femei care au schimbat lumea”
| Element | Descriere |
| Titlul activității | „Femei care au schimbat lumea” |
| Durata | 3-4 săptămâni (8-10 ore de lucru sincron și asincron). |
| Grup țintă | Elevi și eleve de liceu (clasele X–XII, nivel B2–C1). |
| Număr participanți | Aproximativ 180 de elevi și eleve din școli partenere eTwinning, organizați în 7 echipe internaționale mixte. |
| Context | Activitate desfășurată în cadrul proiectului eTwinning „The Power of S.H.E. – Strength, Hope and Equality”, cu ocazia Zilei Internaționale a Femeilor. |
| Obiectivele activității | La finalul activității, elevii și elevele vor fi capabili să:
|
| Descrierea activității | Elevii și elevele au lucrat șapte echipe internaționale, fiecare responsabilă de o temă specifică: femei în sport, politică, artă și cultură, drepturile omului, știință și medicină, feminism și femei care au manifestat rezistență împotriva opresiunii. Fiecare echipă a stabilit criterii comune pentru selectarea personalităților reprezentative și a realizat o cercetare bazată pe cărți, articole, interviuri, documentare și arhive digitale. Informațiile au fost comparate, verificate și sintetizate colaborativ, cu respectarea normelor de citare și a drepturilor de autor. Pe baza rezultatelor cercetării, participanții au realizat în Canva o revistă digitală care a inclus introduceri tematice, biografii sintetice și elemente vizuale (cronologii, infografice, colaje sau reflecții), ilustrând contribuția femeilor la dezvoltarea societății. Echipele au participat și la sesiuni de evaluare colegială, oferind feedback privind conținutul și designul publicației. Revista digitală, realizată cu ocazia Zilei Internaționale a Femeilor, a fost prezentată și promovată în comunitățile școlare ale partenerilor prin expoziții și prezentări tematice. |
| Metode și strategii didactice | Învățare în bază de proiecte, învățare prin cooperare, cercetare documentară, studiu de caz, investigație, storytelling digital. |
| Resurse utilizate | Dispozitive digitale (calculator, tabletă, smartphone), platforme colaborative online (TwinSpace, Canva, Forum), resurse bibliografice, arhive digitale, materiale multimedia. |
| Produse finale | Revistă digitală colaborativă dedicată femeilor care au schimbat lumea. |
| Rezultate și impact | Activitatea a contribuit la dezvoltarea competențelor de cercetare, comunicare academică în limba engleză, colaborare internațională și utilizare responsabilă a tehnologiilor digitale. Prin investigarea contribuției femeilor în domenii diverse, elevii și elevele și-au consolidat gândirea critică, capacitatea de analiză și sensibilitatea față de problematica drepturilor omului și a egalității de șanse. Realizarea unei publicații digitale colaborative a favorizat asumarea responsabilității individuale în cadrul unui produs comun și a demonstrat valoarea colaborării transnaționale în construirea unor resurse educaționale cu impact asupra întregii comunități școlare. |
Opiniile exprimate în acest articol aparțin autorului și nu reflectă punctul de vedere al Comisiei Europene sau a Biroului Național de Asistență eTwinning Moldova. Autorul confirmă că toate fotografiile în care apar minori sau fotografiile din cadrul activităților proiectului au fost furnizate cu acordul părinților și/sau a partenerilor de proiect.








