Apel de participare la un seminar internațional pentru cadre didactice din învățământul gimnazial, liceal și profesional tehnic, în perioada 28-30 aprilie 2024, în Salzburg, Austria
Cadrele didactice din Republica Moldova din învățământul gimnazial, liceal și profesional tehnic, membre eTwinning, sunt invitate să se înscrie la seminarul internațional “eTwinning and Erasmus+ projects”, care va avea loc în perioada 28-30 aprilie 2024, în Salzburg, Austria.
Evenimentul va întruni 50 de cadre didactice din 17 țări europene: Albania, Austria, Belgia, Bulgaria, Croația, Cehia, Cipru, Danemarca, Estonia, Grecia, Malta, Republica Moldova, Macedonia de Nord, Norvegia, Polonia, Spania și Suedia.
Obiectivele seminarului:
– conectarea cadrelor didactice eTwinneri din țările membre la programul eTwinning;
– împărtășirea ideilor și bunelor practici eTwinning;
– găsirea de parteneri și stabilirea de parteneriate educaționale prin fondarea proiectelor eTwinning.
Agenda preliminară a evenimentului poate fi consultată aici.
Criterii de participare
Candidatul trebuie:
- să fie membru al programului eTwinning și înscris pe platforma European School Education Platform cu statut de membru eTwinning;
- să fie cadru didactic la treapta de învățământ gimnazial, liceal sau profesional tehnic;
- să posede competențe de utilizare a Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor;
- să cunoască limba engleză nivel avansat (limba engleză va fi limba de comunicare a evenimentului);
- să nu fi beneficiat de o altă finanțare pentru evenimente europene eTwinning;
- să demonstreze interes pentru susținerea și promovarea bunelor practici eTwinning și a parteneriatelor educaționale europene;
- să fie deschis(ă) pentru colaborare și dispus(ă) să fondeze un proiect eTwinning cu parteneri din țările europene;
- să-și asume responsabilitatea de a fi eTwinner activ și să implementeze cel puțin un proiect eTwinning pe parcursul unui an școlar. Proiectele vor fi dezvoltate în parteneriat cu cadrele didactice din comunitatea eTwinning, cu implicarea activă a elevilor/copiilor.
Cadrele didactice, eligibile și interesate să participe, sunt invitate să completeze formularul de participare.
Termen limită de aplicare: 31 ianuarie 2024, ora 14:00.
Pentru Republica Moldova sunt alocate două locuri de participare.
Selecția candidaților se va face conform criteriilor de eligibilitate menționate mai sus.
Călătoria tur-retur va fi organizată în limita a costului în Euro/persoană, conform Deciziei Comisiei Europene din 12.01.2021 privind costurile unitare pentru cheltuieli de călătorie, în cadrul unei acțiuni sau program de lucru în cadrul financiar multianual 2021-2027. Cheltuielile de cazare și diurnă vor fi asigurate conform Hotărârii de Guvern Nr. 10 din 05.01.2012 pentru aprobarea Regulamentului cu privirela delegarea salariaţilor entităţilor din Republica Moldova. Costurile de participare la eveniment vor fi acoperite de către Biroul Național eTwinning Moldova – Universitatea Tehnică a Moldovei din sursele acordate pentru programul eTwinning de către Comisia Europeană și Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova.
Doar cadrele didactice selectate vor fi contactate la numărul de telefon și prin emailul specificate în formular.
Rezultatele selecției vor fi anunțate prin intermediul site-ului e-twinning.utm.md.
Persoanele selectate vor încheia un Acord de colaborare cu cu Universitatea Tehnică a Moldovei în calitate de Birou Național de Asistență eTwinning, pentru a valorifica cunoștințele acumulate în timpul evenimentului printr-o serie de activități.




