MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII RECUNOAȘTE CERTIFICATELE NAȚIONALE DE CALITATE CONFERITE DE CĂTRE BIROUL NAȚIONAL DE ASISTENȚĂ ETWINNING MOLDOVA ÎN ANUL 2025
Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, în conformitate cu Ordinul nr. 1659/2018 și Acordul de colaborare semnat în anul 2019 între Minister și Universitatea Tehnică a Moldovei, își reafirmă angajamentul de a sprijini implementarea programului eTwinning în Republica Moldova. Acest program, implementat sub egida Comisiei Europene, încurajează cooperarea dintre instituțiile de învățământ din Republica Moldova și cele din comunitatea europeană eTwinning, având drept obiective principale dezvoltarea competențelor profesionale ale cadrelor didactice și extinderea accesului la o educație de calitate.
În acest context, Ministerul Educației și Cercetării recunoaște Certificatele Naționale de Calitate eTwinning acordate de Universitatea Tehnică a Moldovei, în calitate de Birou Național de Asistență eTwinning Moldova, pentru anul 2025. Organele locale în domeniul educației, conducătorii instituțiilor de învățământ general și profesional tehnic, precum și comisiile de atestare locale și naționale, vor atribui credite profesionale deținătorilor acestor certificate, în conformitate cu Regulamentul de atestare a cadrelor didactice aprobat prin Ordinul MEC nr. 1091/2020. Acordarea creditelor se va realiza în funcție de rolul și contribuția fiecărui cadru didactic în cadrul proiectelor internaționale desfășurate.
Prin această inițiativă, Ministerul își consolidează angajamentul față de promovarea unei educații de calitate și a dezvoltării continue a competențelor profesionale ale cadrelor didactice, contribuind la modernizarea sistemului educațional național și la stimularea unui climat educațional deschis, inovator și orientat spre colaborare internațională.
Circulara este disponibilă la următorul link https://drive.google.com/file/d/1YMme_DBWe4bZbRZJP6O83Asr54jdEg95/view?usp=sharing
Felicitări tuturor cadrelor didactice care, prin implicare și inovație, au obținut recunoașterea proiectelor eTwinning derulate în anul școlar 2024–2025!




